Acest inceput, dupa ceva pauza de scris, e mai greu decat mi-am imaginat. Mi-a lipsit mult blogul si am asteptat nerabdatoare sa pot scrie iar. Acum, ca asteptarea mea a luat sfarsit, simt ca mi-e greu sa pornesc. Am incercat sa recitesc textele mai vechi de pe blog, insa nu am putut. E foarte interesanta senzatia de instrainare pe care o simti fata de propriile tale trairi, atunci cand ai reusit sa te indepartezi si sa te detasezi de emotiile care au generat scrierile respective. E clar ca nu-ti mai apartin, pur si simplu le-ai daruit tuturor celor care le-au parcurs, iar tu ai trecut mai departe. Nu cu intentia de a le abandona, mai degraba cu teama inconstienta de a te privi pe tine insati in unele momente generatoare de emotii la cote inalte. Nu cred ca gresesc cu ceva cand spun ca cele mai bune, savurate, expresive scrieri apar in perioadele din viata in care suntem propulsati in afara ariei noastre de confort, in ipostaze inedite, cu mare incarcatura afectiva.
Exact ca in viata, sunt oameni cu care ai impartasit aceste emotii puternice si te asteapta sa revii. Se bucura ca faci parte acele cateva minute din viata lor, cu o particica din tine, cu un gand bun, cu o poveste care ii tulbura si ii atinge.
Sunt oameni care te uita si te instrainezi de ei prin simplul fapt ca ai fost absent din rutina lor timp de cateva luni.
Mie mi-a fost dor de toti si ma bucur enorm de aceasta revedere prin cuvinte. Iubesc acest blog si o sa imi fac curaj sa scriu iar, cu sinceritate si cu pasiune.
Va invit pe blog. Sa cititi si sa scrieti si voi.
Va astept cu drag!
