„Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. – Mircea Eliade“

La un an distanță

de

Am căutat azi data la care am scris ultimul articol pe blog. La sfârșitul anului 2017. Practic am avut un an întreg de pauză, în care cred că aproape în fiecare lună mi-am zis măcar o dată că săptămâna viitoare voi scrie iar.

Nu știu să spun de ce m-am oprit. Mi-am pus această întrebare la fiecare nouă amânare. Cu cât eziți mai mult, cu atât este mai greu să reiei un lucru de unde l-ai lăsat. Poate că aici am greșit. Nu am știut să sar pur și simplu peste această sincopă în timp și am încercat mental să însăilez ce a fost de momentul prezent. Și nu mi-a ieșit.

Dar a fost un an bun. În care am citit mult din ce au scris alții și mi-a plăcut. Sau alteori nu mi-a plăcut foarte tare. A fost un an în care am muncit foarte mult și am fost încântată și de rezultatele muncii mele. Un an în care m-am liniștit, în care m-am căutat și m-am găsit: mai bună, mai calmă, mai înțelegătoare, mai puțin îndârjită. Un an în care am asistat la metamorfoza copilului meu frumos spre adolescență. În care am zâmbit deseori amintirilor mele suprapuse peste trăirile ei. Un an în care am ales mai mult ca oricând ce să fac, lângă cine să stau, înspre cine și înspre ce să-mi îndrept atenția. În care m-am liniștit. Am acceptat că se întâmplă lucruri și nu pot face nimic să schimb asta.

Și m-am împrietenit mai mult cu mine, acceptându-mă cu cele bune și cu cele mai puțin bune.

Cred că ne schimbăm mult de la un an la altul. Ne șlefuim. Nu de roci tari sau de suprafețe dure. Ne șlefuim de tot ceea ce trăim, de oamenii de lângă noi, chiar și de amintiri, care primesc alte valențe în fiecare etapă de viață. Ne șlefuim de vorbe care ne dor sau care ne mângâie, de cuvintele dintre coperțile cărților pe care alegem să le citim, de grimasa unui artist dintr-o sală de teatru, de muzica pe care o ascultăm, de filmul de la care am plecat râzând sau în lacrimi.

Și dacă ne facem timp să ne oprim și să aruncăm o privire în urmă, ne poate uimi omul lăsat în spate la un an distanță.

Așa încât îmi doresc să am un an plin cu experiențe frumoase, care să mă facă dacă se poate un om mai bun decât sunt acum.

Ceea ce vă doresc din tot sufletul și vouă!

Și bineînțeles, îmi doresc să scriu iar.

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title