„Drumul care duce spre noi în?ine duce în mod obligatoriu ?i spre ceilal?i.”
Octavian Paler
Intr-o lume a retetelor universal valabile, ce am mai putea invata oare? Orice am cauta, orice intrebari am avea, avem toate raspunsurile pregatite de altii. Cum sa fim mai buni, mai frumosi, mai destepti, sa avem succes in cariera, sa ne facem placuti sefilor, cum sa aratam la patruzeci de ani ca la douazeci si cinci, cum sa ne seducem partenerul in dormitor, sau orice altceva … Pentru cei cu timpul limitat avem la dispozitie retete scurte si la obiect, pentru cei mai pretentiosi si pregatiti sa abordeze serios introspectia ajutati de experientele altora, avem carti cu sute de pagini de parcus in orice directie am fi interesati.
Aproape nu mai experimentam nimic fara sa ne initiem din concluziile celor care au facut-o inaintea noastra. Nu mai strabatem carari virgine, le preferam pe cele batatorite cu sarg de alti drumeti ce ne-au luat-o inainte, din dorinta de a nu da gres, de a nu irosi timpul orbecaind fara tinta.
Suntem mai buni, pentru ca ne alaturam unor campanii umanitare carora le giram incredere nu neaparat din altruism, ci dintr-o generozitate inertiala – de grup, suntem mai atenti cu sanatatea noastra, pentru ca ni se repeta zilnic sa mancam sanatos si sa facem sport, suntem mai slabi pentru ca e la moda sa fii slab si sa tii regim pe viata, suntem consumatori – nu pentru ca e vital sa consumam atat de mult, ci pentru ca marfa e la picioarele noastre si ne impiedicam zilnic de ea, la orice pas (in concluzie, mai bine o bagam in sacul nostru decat s-o ocolim).
Atunci care ar fi reteta miraculoasa care sa ne ajute sa ne redescoperim pe noi insine, sa stim exact ce ne-ar placea noua si nu altora? Ingredientele care sa ne arate calea prin care sa ne evaluam corect si sa ne acceptam pe noi asa cum suntem, fara sa ne mai angajam intr-o goana nebuna in slujba unei reflexii mincinoase a Eu-lui nostru, adaptata la o lume construita din trend-uri si tendinte?
Cum ar fi sa ascultam doar muzica ce ne place si ne face sufletul sa vibreze, chiar daca cei din jur o cred demodata si nu e reluata la radio din jumatate in jumatate de ora?
Cum ar fi sa ne imbracam in ce ne simtim noi bine si comozi, fara sa ne dorim neaparat sa fim iarna asta in bleu fiindca asta e tendinta in moda, cand stim sigur ca noua ne sta bine in rosu aprins?
Cum ar fi sa recitim o carte din copilarie pe care am rasfoit-o atat de mult, incat paginile sunt impregnate inca cu degetelele noastre nerabdatoare, chiar daca cele mai vandute carti din acest an au ca subiect dezvoltarea personala sau calea sigura spre succes?
Sau sa facem sport pentru noi, pentru bucuria noastra si nu pentru cei pe care ii asteptam sa observe ca avem un tonus bun si un abdomen lucrat? Sau nu doar pentru ca s-a demonstrat stiintific ca prin sport creierul nostru secreta endorfine, substante chimice care ne dau o stare de euforie…
Ce-ar fi sa iubim fara limite, fara teama ca nu vom primi inapoi macar cat am daruit, fara pretentii, fara asteptari uriase, fara sa ne gandim dinainte ce ar spune ceilalti despre o iubire ce li se poate parea nepotrivita?
Ce-ar fi sa plangem fara frica ridicolului cand ne e sufletul plin de amaraciune si sa radem in hohote fara sa privim in jur si sa ne intrebam mai intai daca si pe ceilalti ii amuza la fel de tare sursa bucuriei noastre nestapanite?
Ar fi frumos, cred. Ar fi benefic pentru trup si pentru suflet. Ar fi o reteta ce merita incercata macar din cand in cand si al carei rezultat ne-ar putea aduce liniste si bucurie.
Pentru ca suntem unici si suntem frumosi asa cum suntem noi cu adevarat, autentici – fara a fi perfecti, simpatici – fara a fi clovni, simpli – fara a fi impopotanati cu clisee si cu replici predefinite si studiate.
Hai sa nu fim la moda, hai sa fim noi insine si atat anul ce vine. Asta e reteta pe care v-o propun la acest sfarsit de an. Sa traim miracolul de a ne redescoperi si de a ne impaca cu noi. Sa avem curajul sa fim diferiti, sa ne completam, sa ne cautam, sa ne gasim si sa ne bucuram sa gasim la celalalt ce ne lipseste noua.
Sa nu ne dorim mai mult decat ceea ce ne-ar multumi pe noi, nu pe restul lumii, caci nu-i vom putea face niciodata pe toti sa fie de acord cu noi in orice imprejurare. Simt ca ar fi mai usor, am putea scapa de impovararea unor prejudecati care ne rastignesc si ne impiedica sa plutim pe apa vietii cu cutezanta, ca sa fim noi insine exploratori. Vantul sa bata in propriile panze, nu sa ne lasam purtati de curent si sa sfarsim esuati in locuri straine inimii noastre. S-ar putea sa fim surprinsi de cat de usor putem gasi bucurie si frumusete in lucruri aparent marunte (ca sa nu folosesc un termen pe care noi toti l-am uzat intr-atat, incat nici nu mai indraznesc sa ma intreb ce ar putea fi … fericire …).
Dragii mei, in spiritul celor scrise mai sus, va doresc din suflet un An Nou cat mai frumos! Sa aveti parte de miracolul reintalnirii cu voi.
Iar daca eu am ales sa creionez astazi o idee in alb-negru, dati-i voi culoare, iar apoi sute si mii de nuante…
Lasati-va inspirati de curcubeu. Nu e nevoie decat de stropi de apa dispersati in aer si de putin soare. Cateodata, e mai simplu decat am putea crede sa cream punti spre un miracol …
Happy New Year!
P.S. In acest an, miracolul meu se numeste Alice Nastase Buciuta, careia ii multumesc pentru ca a crezut in mine, mai mult chiar decat am indraznit eu vreodata sa cred …