„Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. – Mircea Eliade“

Extrasistole

de

Exista coridoare inchise. As fi mers cu ani in urma pe un astfel de coridor, chiar daca as fi stiut din start ca am ignorat semnul de drum infundat. As fi mers cu dramul ala de nebunie care m-a guvernat toata viata. As fi mers cu mainile goale sa sap in stanca. Mi-as fi repetat ca exista iesiri pe care nu le pot vedea decat eu. Ca pot ajunge la liman, ca pot atinge lumina pe care alti ochi n-au stiut sa o vada.

Picioarele m-au dus fara sa se planga vreodata, mainile au sapat, ochii au scrutat in toate ungherele, neobositi. Nu am cedat, nu am ramas cazuta, mereu m-am ridicat si am mers mai departe. Am strabatut coridoare intunecate si nu m-am uitat inapoi spre lumina linistitoare de la intrare.

A venit insa o zi in care am cazut si am ramas la pamant. Ma certa inima. Ma certa rau, ma hartuia fara mila. Si apoi se oprea pret de o secunda din nebuna parada de ocari tahicardice. Si o imploram sa porneasca. Si pornea, dar doar ca sa ma certe iar. Si nu am mai intrezarit in intuneric lumina, ci doar proiectii de amintiri frante.

Si te-am vazut pe tine, indiferent. Te-am vazut pe tine, strain si rece. Si am auzit pentru prima oara in urechi vorbele tale goale. Ti-am auzit pentru prima oara vocea fara urma de iubire. Voce umpluta de cuvinte frumoase insiruite, ca niste margele de sticla ieftine si stralucitoare. Ti-am vazut ochii frumosi tintuiti in ai mei, care minteau fara sa clipeasca din spatele vorbelor. Ti-am simtit aerul de plecare, dorinta de zbor, nerabdarea. Bagajul era facut demult, poate chiar de la inceput.

Si am inteles. Esti un calator. Inima mea e doar alarma care suna nebuneste, pentru ca azi pleci spre o alta destinatie, doar dus. Zborul tau e lin, zbaterea mea se frange aici.

Lasi in urma doar trei batai de inima franta si o pauza.

Extrasistole.

Inima mea mi-a spus azi ca exista coridoare inchise. Si pentru intaia oara, am crezut-o.

 „Singura mea pradă e viața mea.
Tot ce pot pierde e viața mea.
Ceea ce se întâmplă este în timpul vieții mele
Inima mea învinge sângele meu.
Sângele meu cotropește inima mea
și-apoi
Inima mea alungă sângele meu.
Sângele meu umflă inima mea.
Singura pradă e viața mea,
da.
Singura pradă e viața mea.
Tot ce pot pierde, tot ce pot pierde
Dar cine-ar putea să spună
ce pot pierde !?…

Dar ce înseamnă „cine”
și „a pierde”, Doamne
ce înseamnă „a pierde – pierdere”?”

Nichita Stănescu, Lupta inimii cu sangele – V, Necuvintele (1969)

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title