„Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. – Mircea Eliade“

Dorinta mea

de

E primul text din acest an de pe blog si simt o emotie speciala. De aceea m-am si gandit sa fie expresia unui gand simplu, a unei dorinte pe care cred ca o pot indeplini. M-am gandit sa va scriu astazi chiar despre ”scris” , legatura mea directa, aproape intima cu voi. Dar si despre bucuria de a citi.

 

Cand nu scriu, citesc cu interes, cu drag, cu multa curiozitate, ce au scris altii. Si aici nu ma refer la carti, ci la textele de pe bloguri sau editoriale on line. Si sunt cateva bloguri care imi plac mult. Unele dintre ele cu autori care au o frecventa uimitoare a postarilor, incat tin pasul cu cafeaua mea din fiecare dimineata sau cu ragazul de lectura din fiecare seara.

 

Si din postura de cititoare, realizez ca sunt dependenta placut de acele bloguri cu texte din care se simt inca de la primele fraze sinceritatea si emotia, generate involuntar (sau voluntar!) din starea celui care scrie.

 

Imi amintesc de un interviu pe care l-a dat Marguerite Duras (romanciera si regizoare de film) unei televiziuni franceze inainte de a muri, un interviu extraordinar, in care scriitoarea afirma la un moment dat despre un mare scriitor si filozof  francez, contemporan cu ea, ca acesta nu scrie. Reporterul a intrebat-o mirat ce a determinat-o sa faca aceasta afirmatie, iar ea a explicat ca textele acestuia sunt foarte bune, bine documentate, surprind intr-un mod extraordinar mentalitatea oamenilor si a vremurilor, destine, problematica fiintei umane, insa le lipseste emotia. Mi s-a parut atunci o idee cel putin ciudata, ca si intreaga ei pledoarie prin care scrisul se identifica total cu trairea si puterea de a retransmite aceasta traire profunda, de la scriitor la cititor.

 

Recunosc ca m-am gandit de multe ori la cele spuse de Marguerite Duras in respectivul interviu. Pentru ca am fost tentata cand nu am avut foarte multa inspiratie sa-mi fac o strategie in ceea ce priveste scrisul. Cateodata am si depasit faza de tentativa si chiar am scris strategic. In ce sens? Am gasit un subiect si am scris despre el, cu constiinciozitate, cu destul curaj (spun eu), chiar cu spirit justitiar. Desi parea un text bun, ce exprima lucruri de bun simt si cu accente corecte pe oameni sau situatii, lectura ca intreg mi se parea mereu ca are o fisura. Una serioasa, care-ti lasa senzatia de ceva usor. Asa am realizat ca de fapt consistenta unui text e data intr-adevar de starea celui care scrie, fie ca e transpusa din prezent in prezent, fie ca acesta reuseste sa o readuca in prezent din trecut, cand emotia respectiva si-a creat o nisa puternica si indestructibila in suflet.

 

Am citit si eu multe texte bune si foarte bune in care puteai sa afirmi ca autorul are perfecta dreptate. Sa te minunezi cat de bine cunoaste natura umana. Cate lucruri stie despre barbati si femei, despre impacari si despartiri, despre fericire ori nefericire. Nimic gresit, nicio sovaire, totul perfect. Tehnica foarte buna, stil, ortografie impecabila. Dar, cu toate astea, nu m-au zgaltait nici macar un pic. Am simtit doar ca am citit un text inspirat, pe o tema data. Eu, ca cititor dornic de a fi surprins si vrajit, am ramas doar bifand o pledoarie elecventa a unor situatii de viata. Nu mi-a crescut nici pulsul, nu mi-a fost cald, nici frig, nici prilej infrigurat de cautare a autorului printre ele, nici foame acuta de a-mi gasi o reflexie de o clipa macar a propriului chip si destin, pret de o fraza.

 

In acest context, ma intreb, care o fi calea cea buna, reteta perfecta? Adevar, emotie sau amandoua? Scris impulsiv sau strategic? Accent pe clipa sau tentatia de a generaliza, de a transpune adevaruri general valabile?

 

Nu stiu care e raspunsul corect. Insa am o dorinta pentru acest an. Una simpla.

Vreau sa scriu. Si nu neaparat sa am dreptate.

 

P.S. Va multumesc pentru ca ati ales sa cititi. Cititi cu drag, cu inima, cu dorul de a gasi bucurie in lectura. Fara sa judecati prea aspru greselile. Fara a le cauta cu tot dinadinsul. Veti pierde placerea lecturii, veti irosi intelesul si puterea miraculoasa a cuvintelor. Iar de veti dori sa judecati totusi, nu cred ca exista pedeapsa mai mare pentru cel care scrie decat aceea de a nu fi citit.

 

Sa aveti un an minunat! Cu drag si cu emotie, Simona

 

Categorii:
Fără categorie

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title