fbpx
„Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. – Mircea Eliade“

Contratimp

de

 

Alerg sa ma prind sau sa ma las pur si simplu in urma. Eu si cu mine nu suntem in acelasi loc, in acelasi timp. Ma omoara desincronizarea asta absurda, pe care inca nu am reusit sa o inteleg.

Merg pe aceleasi strazi, azi, la patruzeci, pe care le bateam la pas la optsprezece. Stiu ca e o absurditate grosolana, uriasa, dar ma simt exact ca atunci. Mintea mea incearca sa gaseasca repere logice ca sa ma pozitioneze corect in timp, inima se incapataneaza sa murmure ofensata, ochii gasesc splendida si ofertanta seara parfumata dintre primavara si vara.

Vantul asta nebun a dat roata timpului inapoi. Acum ma trezesc buimaca alergand sa ma prind din urma, sa ma trantesc eu de atunci cu eu de acum pe o banca, si sa lamurim incurcatura penibila a anilor.

Fata asta de optsprezece ani, ea-eu, imi rade provocator, drept in fata. Vreau sa o pun la punct. Cu experienta mea de acum. Cu discernamantul de astazi. Cu toate argumentele cuminti, logice, corecte, pe care le-am ordonat an dupa an cu grija, ca intr-o enciclopedie ambulanta. Ea, neobrazata, se face ca nici nu aude tot ce ii spun, toate cele cate i le explic iritata. Ma cuprinde in brate, ma roteste prin iarba moale si deasa, imi arata ce ochii nu au mai avut timp sa vada. Simturile nu s-au mai ascutit sa perceapa. Pasi sovaitori de indragostiti, imbratisari cocotate pe banci parca desenate, prin parcuri, omul plictisit care vinde vata pe bat la colt de strada, conversatia aluziva de pe terasa aruncata pe alee, langa o halba de bere deja calda.

Parul ei lung flutura obraznic si imprastie miresme de iarba proaspat cosita.

Vreau sa ma rotesc, trebuie sa ma rotesc in acelasi sens cu ea, in acelasi timp, altfel voi cadea, si ma voi rani de moarte. Ne invartim pana cand nu mai stiu daca eu alerg dupa ea, ori ea – eu alearga dupa mine.

Inca mai pot sa fug. Mai pot sa pun mintea si inima in acelasi loc, macar putin, intr-un singur trup. Sa metamorfozez doua suflete care se impleticesc buimace, cautandu-se flamande.

Iar atunci cand nu reusesc, imi este pur si simplu un dor nebun de ea-eu…,de mine.

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title