Mi se pare cat se poate de ridicola teama mea, legata de senzatia apasatoare ca se vor intampla lucruri pe care le anticipez printr-o constructie alambicat? a mintii mele. Nu stiu daca e indreptatita. Habar nu am daca e realista sau e pura fantezie, dar de cele mai multe ori, dupa o criza de acest gen, mi se pare caraghioasa trairea in sine. Nu pentru ca nu as nimeri in proportie destul de mare adevarul, ci pentru ca in majoritatea cazurilor nu am reactii constructive. Nu fac ceva anume ca sa se intample sau sa nu se intample inevitabilul . Anticipez episoade pe care le-as putea trai, si apoi consum energie pretioasa incercand sa gestionez aceasta teama. Nu sursa ei. Ci ma mana in lupta doar telul final de a o infrange si de a o nimici, ca pe multe altele dinaintea ei.
Mi-a fost mereu mai frica sa infrunt incertidudinea insinuat? în mine dinaintea a ceva ce s-ar putea intampla, decat sa declar razboi, abrupt ?i prompt, nenorocirilor deja petrecute, care cereau o reactie imediata sau macar una de scurta durata. Nu am stat pe ganduri sa actionez, indiferent care ar fi fost rampa reactiei mele – una cerebrala, una sentimentala sau o combinatie a celor doua.
E aproape comic modul in care cladim scenarii posibile pentru viitorul apropiat al relatiilor noastre, caci la el ma refer de aceasta data. Cum strangem cu grija detalii neobservate de altii, fraze, tonuri de voce, priviri cu subanteles sau lipsa lor, ori orice fel de semn care ar putea constitui o proba pentru constructia noastra imaginara. Si cum un lucru aparent minor, de care am uitat – fara voie sau chiar premeditat -, e capabil sa rastoarne turnul nostru efemer, cat ai clipi.
Hai sa fim sinceri unul cu altul, ne spunem. Noi doi. Doi interlocutori oarecare. Care ne cunoastem destul de bine. Ne adulmecam reactiile si trairile…
Si suntem oare? Sau putem macar spera ca am putea fi aproape de sinceritatea ce tine de noi si de stiinta noastra? Imi e din ce in ce mai greu sa cred. Mai degraba suntem mai abili in a parea sinceri. In a da credibilitate cat mai mare unor fapte sau ipoteze care duc acolo unde vrem noi sa duca. Si apoi tot noi, gasim circumstante atenuante pentru artificiile noastre.
Ne spunem cu fatarnicie:
Nu am vrut sa doara.
Am crezut ca e mai bine asa, cel putin pentru moment.
Nu am vrut sa suferi mai tarziu (desi nimeni pe lumea asta nu poate anticipa viitorul).
Si constienti de alibiul nostru penibil si fragil, manjim clipa, lipsind-o de frumusetea si mirajul trairilor noastre autentice. O distorsionam, ca timpul sa lucreze in favoarea noastra. Sau alteori chiar in defavoarea noastra, dintr-un altruism extrem.
Parca am vrea mai mult sa ne construim o imagine frumoasa pentru o amintire demna de rememorat, decat sa indraznim sa traim in armonie cu ceea ce suntem.
Stiu o groaza de lucruri despre mine. Nu indeajuns de multe ca sa fi ajuns sa ma si iubesc, fara sa ma mint. Stiu o groaza de lucruri despre alti oameni, amici, prieteni, de acum sau de demult. Nu sunt insa indeajuns de curajoasa ca sa le spun ce cred cu adevarat despre ei sau despre faptele lor. De frica sa nu-i pierd pentru totdeauna. De teama ca exact asta vor: sa ”cumpar” imaginea pe care ei si-au fabricat-o, si asta chiar ii multumeste. Imaginea falsa de care s-au indragostit ei insisi, mai pretioasa si mai stralucitoare decat ar putea fi originalul insusi vreodata.
Stiu sa masor vorbele si inflexiunile din voce fara sa le analizez cu mintea. Nu stiu prin ce mecanism, le filtrez prin propriul sange, le duc la inima, acolo se da verdictul final si apoi rezultatul imi apare clar, ca o radiografie de precizie. Cu mintea ma straduiesc apoi cu nebunie constienta si patologica sa masluiesc rezultatele, sa le indulcesc, sa gasesc o cale de compromis prin care sa absolv vinovatul, a carui vinovatie dovedita m-ar frange pe mine de durere ….
Deci, prietene, nu te stradui prea tare sa sintetizezi clone de adevar din minciuni nevinovate. Sau vinovate. E pierdere de timp. Caci eu stiu. Si chiar cand iti zambesc mai larg, inauntrul meu e o mare tristete. Amandoi stim ca viata e doar un carnaval. Un schimb de masti.
Hai sa dansam… Eu mi-am pus masca de gala, tu…minte-ma frumos….