„Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. – Mircea Eliade“

Cat costa dragostea

de

Azi nu mai e ca atunci. Cazi, doare tare de tot, exact ca atunci de tare, diferenta e doar ca vrei sa stii. Sa stii de ce. Sa intelegi cum ai ajuns aici.

Atunci era doar durerea. Surda. Crunta. Uneori de nesuportat. Cu nod in gat, care nu trece cu nimic, nici de mananci, nici de bei, nici arsa de fumul unei tigari dintr-o noapte pustie. Atunci simteai ca o stare de subfebrilitate ca innebunesti fara el. Ca viata nu mai are niciun sens. Absolut niciunul de luat in considerare.

Ca e total scandalos ca mai vine o toamna. Ca vor cadea frunze fara sa le rascoliti pas langa pas, umar langa umar, mana in mana. Ca apoi vine o iarna absurd de alba si de rece, dar nu atat de rece ca el, cand a plecat de langa tine. Si e sfasietor ca natura mai poate zamisli o primavara cu flori, cu verde obraznic si soare caldut, cand in tine inca e toamna tarzie.

Atunci era altfel. Nu intelegeai de ce ar mai trebui sa fii frumoasa. De ce sa-ti lasi parul desfacut si salbatic pe umeri, asa cum ii placea lui. De ce sa razi in felul acela strengaresc care il facea mereu sa se amuze si sa te ciupeasca tandru de obraji. La ce bun sa-ti mai cauti bluze fine, rochii fosnitoare, pantofi sofisticati, parfumuri ce-ti invaluiau trupul, ca o promisiune in avans ..

Atunci era altfel. Era durere si atat. Nu negociai fericirea. Nici dragostea. Era da sau nu. Alb sau negru. Iti luai amintirile, mureai cu ele la piept, apoi te ridicai si priveai inainte. Pana cand intelegeai ca primavara vine oricum, trebuie doar sa-ti doresti sa o vezi si sa o simti iar.

Acum, e aceeasi durere. Uneori de nesuportat. Isi face loc nemiloasa printre atatea si atatea alte dureri din trecut, atatea toamne tarzii si primaveri furate. Si vezi fata aceea din tine cu ochii privind in gol. Semanati inca foarte tare. Anii te-au invatat doar sa maschezi mai bine caderea si sa-ti ascunzi lacrimile.

Nodul in gat e tot acolo. Ca si cum n-ar fi plecat niciodata. Iei o pastila. Ce mare lucru ? Ai invatat ca exista leac si pentru durere. Ai invatat ca durerea are nume. Depresie. Anxietate. Si daca nu doare atat de tare, insuportabil, poti negocia. Iti poti negocia fericirea. Te poti multumi cu ceva mai putin, trebuie doar sa simti ca ai un mic avantaj. Si sa poti trai cu acest gand.

Poti gasi calea de mijloc incercand sa intelegi ce ai avut, ce a ramas. Ce nevoi ai, ce ti se ofera. Ce vise ai avut, cate mai poti pastra. Cata iubire ai avut, de cata poti spera ca vei mai avea parte. Cu ce ochi l-ai privit. Cum il vezi acum pe retina arsa de lacrimi. Cum te-ai vazut peste un an. Cum te vezi pragmatic peste o luna…

*

La o cafea… Povestile la o cafea sunt constructive. Chiar cu tine insati. De o parte a mesei a ramas fata. Naiva, pasionala, indragostita, sfarsita… De cealalta parte, femeia. Usor resemnata, cu trecut, cu amintiri, cu caderi si ridicari, cu vise spulberate demult si cu sperante neasteptate ce i-au iesit cateodata in drum. Fata vrea aceeasi dragoste nebuna si totala, femeia vrea echilibru. Siguranta. Liniste. Fata plange amarnic, cafeaua neagra se amesteca cu lacrimi sarate. Femeia isi oglindeste in licoarea neagra suvita argintie de la tample si soarbe din ceasca fara graba. Fetei ii ard ochii frumosi si vii, plini de dragoste si de dor, femeia priveste absenta parca in urma, apoi incearca (e doar hazard !) sa priveasca in viitor. Fata isi frange mainile in nestire, soarbe din cafeaua fierbinte si simte ascutit durerea arsurii. Femeia sufla incet, amestecand tacticos. Cu mana dreapta. Mana stanga se indreapta spre fata fetei. O mangaie scurt si ii aranjeaza o suvita de par de pe fruntea imbrobodita de sudoare. Va trece …

Amandoua stiu. Timpul s-a scurs, cestile s-au golit. Pe fundul lor a ramas doar zatul negru, manjind portelanul inca caldut.

Tineretea s-a dus. Iubirea pierduta doare. Neimplinirea sfasie la fel. Neputinta arde pana la carne. Nimic nu s-a schimbat. Au invatat doar ca dragostea se poate negocia. Ca totul are un pret.

Ramane doar de vazut daca poti plati nota, fara sa ramai datoare pe viata. Tie, sau…lui…   

Azi eu platesc cafeaua! Pentru amandoua… 

Categorii:
Fără categorie

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title