Ieri mi-am pus toti anii pe roti. Roti aliniate frumos, cate patru sub fiecare talpa a picioarelor mele. Si s-au impartit toti anii mei la doi, apoi la patru si in final la opt. Si rotile si-au luat rolul in serios si m-au ademenit spre tinerete si apoi spre copilarie…
E a treia oara cand urc pe role. Prima data am fost surprinsa ca m-am tinut destul de bine, fara sa cad. A doua oara am luat rolele lui D., care ma strangeau ingrozitor si cu greu imi gaseam echilibrul, concentrata fiind sa-mi protejez degetele de la picioare, care erau presate ingrozitor la fiecare miscare. Dar ieri, ieri a fost de vis.
In primul rand pentru ca nu am premeditat aceasta mica escapada pe roti. Am avut o ora libera, cat D.a participat la o activitate extrascolara si mi-am amintit de rolele din portbagajul masinii. Am avut o mica ezitare, dar cum vremea a fost superba (chiar daca a fost usor rece), am schimbat repede ghetele sport cu cele cu rotile atasate. Nimic mai simplu.
Au fost momente in viata mea cand mi-am uitat varsta – la propriu. Acesta a fost unul dintre ele. Daca m-ai fi oprit, ti-as fi spus “Bate palma!”, ti-as fi zambit fericita si as fi patinat mai departe. In primul rand recunosc ca am fost entuziasmata sa descopar din punct de vedere tehnic alunecatul pe role, care e diferit oarecum de mersul cu patinele de gheata – cu care eram obisnuita inca de mica. Apoi am descoperit viteza. Apoi plutirea. Apoi vantul. Si la final am simtit boarea copilariei fluturandu-mi parul. Cu fiecare tura, anii mi s-au derulat inapoi ca intr-o vraja de poveste. Pana si mirosul crud de primavara era acelasi ca in urma cu trei decenii. Ochii imi luceau (nu m-am uitat in oglinda dar sigur imi luceau), obrajii imi erau calzi si imbujorati de efort, de placere, de curentul creat de mers … Tineri cu biciclete smechere treceau pe langa mine, altii, pe role, se invarteau in acelasi sens ca intr-un dans sincron, iar altii stateau pe alei povestind si razand tinereste.
Timpul s-a sters. Anii adunati unul peste celalalt s-au spulberat. Am uitat cu totul de prudenta, am uitat de genunchiul meu subred cu ligamentele rupte la schi, am uitat cum am ajuns acolo. Imi venea sa chiui de bucurie, sa ma prostesc si sa ma dau in spectacol ca o copila. Cu greu m-am despartit de role. Ciudata m-am simtit la volan, reintrandu-mi in rolul cotidian. Si m-am gandit razand ca niste roti m-au dus cu atata usurinta pe granita dintre copilarie si maturitate. Si cat de vecina e inima mea de femeie cu sufletul meu de copil. Si ce mirare sa constat ca sunt doar un copil slefuit de ani – ani care s-au volatilizat intr-o clipa, carati voiniceste de opt roti de silicon.
Cum e acum fata de atunci? Nu intrevad decat diferente minore. Daca voi cadea, n-o sa ma certe nimeni ca mi-am rupt blugii in genunchi, imi voi cumpara singura altii. Daca se insereaza, nu o sa ma mai strige nimeni sa intru in casa, voi sti si singura sa ma retrag la timp. Daca aud un fluierat ostentativ, nu voi intoarce capul, caci voi banui ca nu e pentru mine (sau cel putin sper sa-mi amintesc macar atat :)).
Chiar n-am nici o incheiere cu staif. Cateodata e atat de simplu sa fii fericit. Bucurati-va de venirea primaverii!