Ai avut vreodata sentimentul ca esti captiv undeva ori in ceva si nu mai poti iesi? Nu mai poti face nimic ca sa iesi prin propria vointa, ci doar daca ti se arata independent de tine o cale, o iesire, un strop de lumina…
Asta am simtit in primele secunde dupa ce coboram deja vijelios in Black Hole. Black Hole e un tub inchis prin care curge apa, intr-un water park de pe insula unde sunt in vacanta de aproape o saptamana. Am frica de inaltime, frica de spatii inchise, chiar si o teama moderata de apa. Si totusi am hotarat sa incerc. In timp ce urcam scarile premeditandu-mi micul cosmar ce urma sa vina, imi batea inima nebuneste. Tineam strans colacul in care urma sa intru si verificam compulsiv daca e umflat suficient, care este partea din fata, inscriptionata cu FRONT, manerele cu RIGHT si LEFT. Cand am ajuns in capul scarilor si m-am asezat la rand dupa o duzina de oameni care pareau foarte siguri pe ei si nerabdatori sa intre in sarpele negru ce ii inghitea rand pe rand, am avut inca sansa sa ma razgandesc, dar nu am facut-o. Parca speram ca baiatul care dadea aprobator din cap in momentul in care puteai sa pornesti, sa gaseasca ceva in neregula la mine si sa ma opreasca el din nebuneasca pornire, caci eu singura simteam ca nu voi mai putea da inapoi.
Cativa pasi ma mai despart de gaura neagra, pun colacul, ma asez in el parca hipnotizata si la semnul lui, ma imping in maini spre haul cu susur de apa. Nu-mi mai simt pulsul. Incerc sa respir adanc si sa nu ma gandesc la nimic. Am doar un sentiment puternic ca as vrea sa ma intorc daca as mai putea. M-am razgandit. Acum chiar m-am razgandit. Insa stiu fara urma de indoiala ca nu ma mai pot intoarce. O sclipire in subconstient si atata tot. Ma las in voia necunoscutului si a propriei mele nebunii. Cobor ametitor, colacul se ridica pe peretii intunecati la fiecare serpuire. Apoi apar luminite mici si albe, care imi potenteaza senzatia acuta de viteza nebuna. Nu mai am control, nu mai am vointa, doar incerc cu ultimele puteri sa-mi anticipez iesirea, caderea. Se vede slab o lumina, nici nu mai apuc sa gandesc nimic ori sa trag aer in piept si ma lansez in bazinul albastru sub soarele ce-mi penetreaza scurt retina. Apa, lumina, vuiet de viata. Ma ridic. Nu trupul meu s-a ridicat din apa ci inima mea pluteste. Eu ies calcand apasat si sigur, fara sa ma uit nicio clipa in urma. Stiu ca in spatele meu au ramas inecate patetic – in o suta si ceva de centimetri de apa – neputinta, frica, slabiciunea, sentimentul puternic (prea puternic!) de autoconservare.
Revin..
Ai avut vreodata sentimentul ca esti captiv undeva ori in ceva si nu mai poti iesi?
Nu astepta sa te ia nimeni de mana si sa-ti arate calea. Nici sa te impinge de la spate.
Poti sa ramai si sa fii sigur doar ca supravietuiesti. Risca, zbate-te sa iesi si depaseste-ti limitele, s-ar putea sa ai surpriza sa descoperi ca exista mai mult de atat. Poti invata sa traiesti.
Granita dintre intuneric si lumina e doar propria ta minte. Iar intre trecut si viitor e doar o secunda de prezent. Poti decide cum o vei petrece, daca te uiti inainte, nu doar inapoi.
Daca vei incerca doar sa-ti anticipezi iesirea, s-ar putea sa nu indraznesti nicicand sa incerci sa risti totul. E de ajuns sa stii ca s-ar putea sa te zdrobesti, dar cu sanse egale s-ar putea sa supravietuiesti.
Deci, esti pregatit sa fii liber?