„Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. – Mircea Eliade“

It is about trust

de

 

Mereu am avut energie pentru oamenii din jurul meu. Sau cel putin asa am simtit, ca pot compensa lipsa lor de reactie in anumite situatii, ori apatia, ori implicarea doar de dragul implicarii. Si asa m-am obisnuit eu. Sa pot. Si in momentele mele mai bune, dar si in cele mai putin bune, cand pe dinauntru eram vraiste. Si apoi, cand ii obisnuiesti pe toti de atata vreme cu fata zambitoare si cu tonusul la cote maxime, e greu sa te vada si in zile in care ai ochii umflati, colturile gurii nu ti se ridica intr-un zambet larg, mainile nu gesticuleaza sprintene si neobosite desenand aerul, rasul si exuberanta iti sunt straine, chiar si tie, gazda lor dintotdeauna.

E frumos sa aduci bucurie oamenilor, oriunde ai merge, atunci cand ii intalnesti. Sa-i intrebi de-i vezi posomorati ce au pe suflet si sa te dai peste cap sa-i convingi ca au destule motive sa se ridice de la pamant si sa vada si soarele de dupa nori, chiar de acum da sa ploua. M-a bucurat si m-a mirat in egala masura puterea mea de a aduce bucurie si voie buna oamenilor pe care i-am intalnit. De te intalnesc, te imbratisez cu simpatie, iti strang mana si te privesc cu drag, ca si cum ne-am cunoaste de-o viata, mai ales daca simt (si foarte rar ma insel) ca esti un om bun, simplu, nesofisticat, asa, plamadit din aceeasi stofa cu mine.

Mie chiar imi plac oamenii. Sunt pur si simplu topita dupa compania oamenilor frumosi la suflet si blanzi la inima. Sunt adepta sinceritatii, e singura mea pretentie, e unica mea dorinta in dialog si in orice fel de relatie. Pot suporta multe. Pot duce mult, sunt calita pentru asta in ani si ani. Dar hai sa nu ne pierdem vremea cu vorbe goale. Cu minciuni, cu dedesubturi, cu telenovele siropoase, cu insurubari diplomatice care nu duc la nimic bun, daca nu sunt cerute neaparat intr-un anume context. Riposteaza, injura-ma (mai bland!), fa-ma praf, zi-mi ce nu-ti convine si te vei lamuri singur ca imi insusesc critica, de o merit, si mergem apoi mai departe, cu inima usoara, razand.

Fa altfel si ma vei pierde. Pentru ca oricata energie as avea, nu am destula ca sa pot cladi adevaruri din indicii ori aluzii subtile, pe care le prind din zbor, ori, si mai rau, trec neobservate. Nu am timp si nu am chef sa pornesc pe un fir al povestii ca sa ajung dupa un an la o concluzie pe care mi-ai fi putut-o tranti in fata din doua fraze, si problema era transata si rezolvata. Nu am timp sa inteleg ce vrei tu sa ma faci sa inteleg – din nimic.

Stiu, stiu foarte bine ca franchetea in ziua de azi e lucru rar. Sa spui cuiva in fata ce crezi, dauneaza grav sanatatii. Si culmea, si sanatatii tale, dar si sanatatii celuilalt. Ma intreb, merita oare? Eu stiu pe pielea mea ca de multe ori mai bine imi tineam gura, in loc sa spun ce gandesc. Ca am gafat deseori din cauza faptului ca am sarit peste vreo zece protocoale care s-ar fi cerut onorate inainte, ca sa pot abia apoi indrazni sa-mi dau cu parerea. Da’ oameni buni, nu vedeti oare ca nu e timp de asa ceva? Nu vedeti in ce lume traim, in ce viteza se schimba lucrurile ? Cat de diferit e maine pe care il anticipam noi, de un maine consumat in realitate?

De aceea raman la parerea ca nu e nevoie sa ne pierdem timpul cu atata tatonare, cu atatea discutii pe margine, cu atatea interpretari eronate ale unor aspecte ce s-ar simplifica automat daca ar fi puse pe masa si transate.

Iubiti-ma asa cum sunt, cu toate lucrurile bune pe care le fac si cu cele rele pe care incerc sa le indrept !

Pentru simplul fapt ca si eu va iubesc ! Si inainte de a nu va crede, sa nu uitati ca eu intotdeauna, dar intotdeauna, va cred !

Categorii:
Fără categorie

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title