Ar fi ideal sa poti trai fara sa te raportezi mereu la ceilalti. Si copiii invata de mici sa-si masoare talentul, pasiunea, munca, comparandu-se cu altii de varsta lor sau cu cei mai mari si mai experimentati. Majoritatea luam in piept viata ca pe o cursa cu obstacole, dar in care nu alergam aproape niciodata singuri, ci avem in permanenta adversari reali sau imaginari, care alearga umar la umar cu noi, ravnind dupa acelasi trofeu, sau macar la un loc pe podium.
Tata de multa vreme nu se mai bucura ca are o varsta inaintata si inca e sanatos si se poate descurca daca e nevoie chiar si singur. Dar nu o data l-am auzit amintind pe cati a lasat in urma, mai vanjosi decat el, mai iubitori de viata, mai sanatosi, mai putin incercati de greutatea vremurilor. Victoria e importanta prin comparatie, nu prin insasi adevarul de necontestat al zilei de azi, in care este aici, cu noi, si cu atat mai putin a celei de maine.
Am intalnit oameni nefericiti. Care insa nu fac mare lucru sa iasa din starea aceea cronica de nefericire, ci inca se mai complac in a-si spune ca altii sunt si mai nefericiti decat ei. Si-si petrec viata cautand exemple concrete care sa le intareasca convingerea ca poate fi si mai rau de atat. Ca si alti nefericiti isi gasesc un loc si un rost. Ca nefericirea lor e mai suportabila decat nefericirea celorlalti.
Am intalnit femei frumoase care nu se mai cred deloc asa. Pentru ca nu se mai uita deloc inspre ele ci inspre altele care li se par mai tinere, mai inzestrate, mai norocoase sa aiba niste atuuri fizice de exceptie. Si acelea la randul lor vor privi inspre alte femei cu care isi vor compara frumusetea, si vor fi intr-o continua goana sa fie mereu in centrul atentiei. Si multe nu o fac pentru un barbat anume, pentru a-i atrage atentia sau a-i acapara inima – cum ar parea la prima vedere -, ci pur si simplu pentru a absorbi sclipiri admirative de-o clipa, ce le gadila orgoliul si le ajuta sa uite de alte risipiri din vietile lor.
Am intalnit barbati obisnuiti sa fie iubiti si admirati pe loc. Mereu la start pentru a incepe o nou cucerire. Totdeauna cu vorbele la ei, doar cu vorbele de fapt. Invatati sa citeasca fata si sufletul femeii, dar tinandu-si mereu departe adevarata identitate pentru a nu fi expusi pericolelor. Mereu detinand controlul. Care nu sunt buni daca nu demonstreaza ca sunt mai buni decat altii, care nu sunt satisfacuti daca nu se pot insinua complet in locul lasat cald de altcineva, iar apoi pleaca imediat ce au luat totul. Ei, mereu gata de un nou start, ele, asteptand resemnate un competitor care sa se ridice la inaltimea celuilalt, sau macar sa para ca se ridica. Aceeasi miza, aceeasi poveste.
Casatoritii se invart in cercuri de alti casatoriti, studiind voluntar sau involuntar viata celorlalti. Ei devin etalon, apoi celelalte familii vor fi disecate pentru a se pune concluzii care ar putea aduce cuplul etalon in avantaj, cu putin noroc. Aici teatrul si jocul aparentelor sunt la ele acasa. Oamenii privesc, si cu instincte dobandite din propria casnicie, dau la o parte cortina mincinoasa, gesturile prefabricate si replicile contrafacute si incearca sa descopere fisurile si haurile dintre ceilalti parteneri. Cei mai experimentati, se joaca apoi, oferind in mod fals (dar palpitant!) spre vanzare calitati pe care au descoperit prin introspectia personala ca partenerul de acelasi sex din cuplul vizat nu le poseda, sau sunt insuficiente pentru a-l multumi pe celalalt. Mai ales daca au o importanta vitala in relatie. Atentia care simte ca incepe sa i se acorde maguleste, conul de umbra in care il pune pe celalalt e o victorie buna de trecut in palmares pentru sporirea stimei de sine. Jocuri periculoase …
Cam asa ne petrecem viata. Comparand. Asa ne crestem copiii. Comparandu-i cu altii. Asa ajungem sa ne vedem urati. Vazandu-i pe altii mai frumosi decat sunt. Asa ajungem victime. Lasandu-ne de buna voie sa ni se acapereze totul, uitand ca vom fi abandonate sau abandonati atunci cand nu va mai fi nimic de cucerit. Asa ne purtam casniciile, pandind, analizand, devenind imaginea perfecta a sotiei/sotului la care vor tanji alti nefericiti, dar pe care nu suntem in stare sa o materializam in propria casa.
Si-atat de mult as vrea sa ma trezesc intr-o buna zi si sa fiu atat de EU, incat sa nu mai traiesc nicio clipa comparandu-ma cu altcineva. Fara a ma lasa tentata in a fi un trofeu. Fara sa-mi doresc nici macar un pic sa fiu altfel decat sunt acum, asumandu-mi varsta, infatisarea, izbanzile, greselile, bucuriile, dezamagirile. Toate, toate. Fara sa privesc inspre altii. Doar inspre mine.
Sa ma salut zambind in fiecare dimineata.
Buna dimineata, fetito, incepe o noua zi! Zambeste, spala-ti ochii de cosmarurile noptii si bucura-te de ea!
