Viata. Moartea. Iubirea. Deznadejdea. Visul. Pasiunea. Fuga. Uitarea.
Iau cuvintele rand pe rand si le amestec. Apoi le pun in ordine. Intr-o prima ordine. Aleg culori invelite in metafore. Le aranjez. Le rearanjez. Sterg. Adaug. Unesc, apoi despart. Nimic nu poate fi in plus. Nimic nu are voie sa fie in minus.
Altfel nu as putea picta viata asa cum o vad eu, in sute si mii de nuante.
Si moartea. Alba. Ca o coala de hartie pe care nu mai ai nimic de adaugat…
Iubirea in galben de miere, deznadejdea in sclipiri metalice reci, ca otelul, visul cu albastre si diafane aripi si uitarea in mov de panselute. Pasiunea in visiniu crud, fuga in val negru de doliu, uitarea in bleumarin greu de noapte fara stele…
Pictez in cuvinte. Cuvintele sunt culori asternute cu grija. Brutale sau estompate. Stridente sau diluate. Cuvintele sunt contraste. Intre ceea ce am fost si ceea ce sunt. Intre ceea ce sunt si ceea ce voi fi. Intre viata si moarte. Intre dragoste si ura. Intre speranta si deznadejde.
Cuvintele mele sunt culori ce au viata. Pentru ca eu le dau viata din mine si le pun in ordine. Mereu in alta ordine, niciodata la fel, niciodata ca la inceput. Tabloul cuvintelor mele e o parte din mine. Il puteti privi cu ochi scrutatori si critici. L-am expus. Nu imi mai apartine doar mie. Ci si voua, in egala masura.
Voi puteti privi multe tablouri. Pentru ca sunt multe tablouri cu vieti. Expuse. Cu cuvinte amestecate. Intr-o ordine oarecare. Niciodata n-o veti vedea pe prima. Ordinea primara… Pentru ca niciun pictor, fie el si de cuvinte, nu e multumit, nu de la inceputuri. Mai pune putin gri, putin verde, putin albastru, sau rosu, ori violet si apoi cateva duzini de nuante. Retuseaza. Voi nu vedeti retusul. Ci doar o ultima ordine – de cuvinte -, intr-o insiruire clara si precisa. Tabloul inramat. Deopotriva al lui si al vostru.
Pictorii de cuvinte se molipsesc fara sa vrea. De culorile altor pictori. Culori care le-au placut. Care i-au adus mai aproape de viata, moarte, iubire, deznadejde, vis, pasiune, fuga, uitare. Si apoi se intreaba daca nu au pictat cumva la fel, cu culorile celorlalti, care apoi au devenit si culorile lor.
Culorile lasa urme. Iti place, intinzi mana, deschizi inima, esti contaminat. Cu cuvinte. Culori. Frumoase, calde sau reci, aprinse sau stinse, ca razele palide ale lunii – ascunsa dupa nori plumburii.
(Si asta doar pentru ca s-au molipsit. Pentru ca le-a placut.)
Si poate ca uneori paginile-tablou par la fel. Dar daca privesti atent, vei fi izbit de nuante. Ele fac diferenta… Nuantele si mai ales … lumina … Din ce unghi privesti, ce umbre te ademenesc. Le simti pana in maduva oaselor…translucide, opace, cu straluciri iuti de diamant sau cu reflexii nebanuite care-ti strapung inopinat cristalinul si se aseaza cuminti pe retina…apoi curg in suvoi viu, intrupandu-se in sange cald ce-ti scalda inima si o fac sa bata nebuneste.
E clar ca te-ai contaminat, nu mai poti avea scapare. Pentru ca vrei sa ramai pe veci artist. Si sa pictezi in cuvinte viata. Dupa ce ti-ai gasit cele mai potrivite culori. Ale tale. De care se vor molipsi apoi si alti pictori de cuvinte.
Apoi vei vrea ca ochi sa te priveasca, glasuri sa te judece, inimi sa te iubeasca, pasi sa se opreasca in dreptul tau.
Iar tu sa simti, pictor de cuvinte, macar o data in viata, ca ai lasat in urma tabloul perfect, nemuritor, fara nimic in plus, fara nimic in minus…
Si abia atunci poti sa-i pui un nume si sa indraznesti sa semnezi…
…Autoportret…Simona Ivan…
Text inspirat de filmul Girl with a Pirl Earring, 2003 – directed by Peter Webber, coloana sonora a filmului – Alexandre Desplat
(The painting Girl with a Pearl Earring is one of Dutch painter Johannes Vermeer‘s masterworks and, as the name implies, uses a pearl earring for a focal point. It has been in the collection of the Mauritshuis gallery in The Hague since 1902. sursa: wikipedia.org)