„Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. – Mircea Eliade“

Pana la stele

de

Am crezut demult ca pot zbura la fel cu vantul.

Insa doar gandurile mele i-au fost insotitori de nadejde.

Ba chiar l-au intrecut uneori,

lasandu-ma pe mine in urma,

cu fruntea infierbantata de intrebari.

 

Am crezut ca pot pluti in larg, purtata de valuri.

Ca e de ajuns sa stiu legi ale fizicii ca sa pot naviga departe, nestiuta de nimeni.

Insa doar privirea mea a insotit valurile inspre zari verzi si adanci,

lasandu-ma pe mine in urma,

cu gust sarat de mare pe buzele crapate de dorinte esuate prea aproape de tarm.

 

Am crezut ca pot atinge norii,

Insa doar visele mele s-au ridicat deasupra lor, sfidand gravitatia,

Tanjind mereu dupa ceruri senine,

lasandu-ma pe mine in urma,

scaldata in ploi nesfarsite, ratacita printre gemete surde de furtuna.

 

Am avut indrazneala sa cred ca voi atinge stelele,

Si le-am atins – atunci cand am iubit enorm -,

Insa a venit o zi cand am vrut sa le privesc iar de pe Pamant.

Doar atat. Fara sa le ating. Sa fiu pamantean. Femeie.

Eu jos, stelele sus, imprastiate pe fundalul unei nopti oarecare …

 

Insa am cazut in somnul adanc al uitarii.

Si noaptea s-a facut zi.

Iar vantul ce ma pandea lacom mi-a purtat gandurile,

valurile mi-au furat privirea spre departari verzi si adanci,

nori albi mi-au dus visele spre alte ceruri, lasandu-ma pe mine in urma.

 

Si toate intr-o banala zi in care am vrut din joaca sa fiu pamantean, femeie…

Sa privesc iar stelele de jos,

Fara sa le ating,

Si uitand – jefuita de vant, de valuri si nori –

sa mai iubesc

Pana la stele …
http://www.youtube.com/watch?v=TWAdI0yDXZo

Categorii:
Fără categorie

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title