E dupa-masa tarziu. E ultima zi inainte de Ajun. Eu inca alerg dupa cadouri sau, de fapt, mai bine zis, acum am luat startul. Nu inteleg de ce nu sunt in stare nici macar o singura data sa iau cadourile din timp, cum fac oamenii intelepti. Pentru ca nu sunt printre cei intelepti, probabil. Nu am liste, nu am insemnari. Nu-mi place sa merg la sigur, prefer sa bajbai si sa am revelatii de moment, desi mi-e greu in felul asta s-o scot la capat. Mi-e din ce in ce mai greu, pe m?sur? ce anii trec.
Ma asez la o masa. Poate reusesc totusi sa ma adun putin, sa nu pierd timp pretios ratacind haotic. Privesc oameni. Toti trec cu pasi grabiti, aruncand priviri iuti spre vitrinele luminate in culori vii si ademenitoare. Incerc sa-mi dau seama pe ce etaj sunt, care este destinatia cea mai sigura ca sa gasesc ceea ce caut (sau sper sa descopar fara sa caut ceva anume), fara sa inchid si anul asta mall-ul.
Doi tineri imbratisati trec la un pas de mine. El ii trece mana prin par, ea rade afectat. Sunt ciudati, pentru ca nu se grabesc. Poate nu vor sa cumpere nimic, au tot ce le trebuie, ma gandesc pret de o jumatate de clipa. Un copil scapa din stransoarea mainii mamei si alearga chiuind ascutit spre o vitrina imensa din sticla. Fata lui exprima bucurie si dorinta acuta de a avea calutul maro care-l fixeaza cu ochii mari din plastic. Parintii se privesc complice si mama il ia bland de mana si ii distrage atentia in alta parte. Tatal intra cu mers apasat. Privesc lung calutul plictisit si ii trimit o bezea in gand din locul in care stau. Maine, ochii lui vor vedea o casa noua, maine va avea un nou stapan.
Va trebui sa ma ridic, sa intru in multimea pestrita si sa cumpar, exact ce cred ca mi-ar placea si mie sa primesc in dar. Dupa asta ma ghidez de fiecare data cand iau cuiva un cadou. E obligatoriu sa-mi placa si mie. Copiii insa cresc, ma simt usor demodata in materie de preferinte in ton cu aspiratiile lor. Cred, de fapt sunt sigura ca cea mai mare greutate vine din multitudinea de oferte pe care le am la dispozitie. M-ar ajuta enorm sa am de ales doar intre zece lucruri. Zece. Cel mult. Atunci mi-ar fi usor. Chiar daca nu as fi sigura, as folosi o metoda clasica, matematica, pornind de la eliminarea succesiva, unul cate unul (cu argumente care sa stea in picioare) pana as ajunge la cea mai buna varianta posibila.
O domnisoara tanara, cu o caciulita de Mos trasa cochet peste parul blond platinat ma intreaba daca doresc sa comand ceva. Nu doresc, imi cer scuze ca am ocupat masa pret de cateva minute bune (cred) si ma ridic grabita mormaind „Sarbatori fericite”…
Schimb brusc directia si ma lovesc de un domn in varsta, cu o fata extrem de palida (de la luminile cu tenta de albastru violet, ma gandesc…). Duc instinctiv mana la umarul lui, protector, vrand sa-l apar de propria mea neatentie. E imbracat mult prea gros pentru zapuseala de aici. Imi zambeste cald si da din mana stanga impaciuitor, in semn de intelegere. Ma retrag incurcata un pas in spate. Fara sa vreau, observ ca in cealalta mana tine o punga transperenta ieftina cu o paine, trei mere si cateva bomboane de pom varsate. Il las in urma intrebandu-ma de ce-o fi venit pana aici pentru atata lucru doar. Poate sa se plimbe…poate are nepoti pe care i-a dus la locul de joaca … poate …
As vrea sa alerg, dar cu siguranta as atrage atentia asupra mea. Ma bucur ca am pantofi comozi, cu talpa moale si elastica, ceea ce-mi permite totusi sa ma deplasez repede si sa pasesc fara emotii ca voi aluneca pe pardoseala pretentioasa in care se oglindesc spoturi atarnate de tavanul fals. Spre deosebire de cele doua doamne cochete din fata mea care se unduiesc prudent pe tocuri subtiri si elegante, lasand in urma o dara de parfum scump, dulce-amarui. Merg incet, gratios, gesticuland larg si razand zgomotos si cristalin. Doi tineri in jeans intorc capul dupa ele, lovindu-se unul pe celalalt cu un gest familiar, plin de complicitate. Poate au prins un zambet din zbor, o promisiune … Tinerete …
Inca nu am cumparat nimic si ma simt deja obosita. Pasi, zgomote infundate, rasete, lumini, miscare, parfum, transpiratie, telefoane, graba. Multimea ma inghite si ma taraste cu ea. Sunt gata sa ma las in voia ei, sa cumpar. Doar ce-mi place si mie. F?r? s? fac vreo excep?ie. E un gând bun. M? salveaz? de la teama c? voi pleca f?r? s? iau lucrurile potrivite.
Intru in primul magazin care-mi iese in cale. Am senzatia ca ametesc. O sumedenie de culori cu luciri metalice imi scrijelesc ochii. Clipesc scurt apoi ii inchid, pret de o secunda. Aud o voce si imediat vine intrebarea. Politicoasa, simpla, binecunoscuta. “A…ce doresc..??? ingaim eu. Pai, as dori (soptesc mirata si eu de neobisnuita cerere) … timp si pentru mine!?? …”
Niste ochi mari si verzi ma privesc plini de uimire nedisimulata. Si ai mei ar privi la fel in locul lor.
…“Sau (adaug ceva mai convingator) cel mult zece lucruri din care s? pot alege, stii, prin algoritmul acela binecunoscut, matematic … prin eliminare succesiva”. Nu cred ca intelege si simt ca mi-ar lua prea mult timp sa-i explic. Nici macar nu i-ar folosi la nimic. Insa are niste ochi verzi superbi. Chiar ii sunt de ajuns … cel putin acum …
Din difuzoare se aude clar o colinda: “Steaua sus rasare, ca o taina mare, steaua straluceste …” Ridic in sus ochii care inca ma dor. Ceva nedefinit e intre mine si cer, intre mine si stele. Nu vad nici macar una. Mi-e cald. E aproape Ajun. Suntem toti bolnavi incurabil de febra. E molipsitor … Cumparam lucruri …
Avem nevoie urgenta de un antidot. May be … a star???
Follow your star no matter how far it seems
Open your heart to what Christmas really means
Come as you are, poor man or richest king
There is a place where you’ll find grace
Just follow your star.
http://www.youtube.com/watch?v=LpcIwcj3z3Y