„Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. – Mircea Eliade“

Eu cu cine ma asortez?

de

Cu vremea, m-am molipsit de mania de a asorta. Si atunci cand se asorta poseta cu pantofii, si mai apoi, cand nu mai era in tendinte sa le asociezi cromatic uni, dupa cerintele de moda veche.

De la haine, am trecut pe nesimtite sa asortez oameni. In mintea mea. Buni cu buni. Rai cu rai. Inalti cu inalti.  Blanzi cu ingaduitori, artisti cu nonconformisti, sinceri cu curajosi, mincinosi cu perfizi, calzi cu fierbinti, reci cu frigizi. Apoi m-am asortat pe mine insami cu ei, sau cel putin am incercat. Am cautat, atat cat m-am priceput si am putut practic sa fac acest lucru, sa nu stau langa acei oameni cu care am simtit instinctiv ca nu ma potrivesc. Ca suntem prea diferiti, facand un cumul al valentelor noastre ca sa ne putem simti macar confortabil unul in prezenta celuilalt.

Mi se intampla insa sa nu reusesc intotdeauna. Si atunci mi-e greu. Si trebuie sa rabd. Si sa strang din dinti. Si ma dedau la tot felul de artificii ca sa fac fata. Ca sa maschez asocierea absurda si total nepotrivita oricarui privitor, oricat de neavizat ar fi. Ca sa putem vorbi aceeasi limba, ca sa ne putem privi macar pret de cateva secunde in ochi, ca sa putem sa ne intindem si sa ne atingem in treacat mana sau sa ne imbratisam fugar sarutand aerul, nicidecum un obraz de care nu te poti apropia, pur si simplu din considerente chimice. Epidermele se resping si chiar nu pot trece peste acest obstacol foarte obiectiv de altfel.

Suntem tot timpul la cativa pasi de oameni, lucruri, situatii, trairi care se asorteaza si in aceeasi masura de altele care ne zgarie retina si sufletul pana la durere.

Ce poate fi placut ochiului cand vezi intr-un salon de spital niste picioare zvelte ale unei asistente machiate excesiv, cu un halat minuscul, langa un bolnav incurabil cu un tub de dren infipt in carnea greu incercata de bisturiul chirurgului… ?

Cum se asorteaza o pereche de ochisori speriati si blanzi ca de caprioara ai unui copilas ce a facut o boacana, cu ochii si glasul taios al unei mame ce isi varsa asupra lui nervi cu care s-a pricopsit din cauza unui coleg de serviciu, ce i-a stricat ziua?

Cum se asorteaza marea noastra de vis, cantata si recitata in versuri splendide, cu plajele pline de gunoaie la tot pasul, cu terasele cu basi care-ti sparg timpanele, cu algele care plutesc langa mal si-ti incolacesc bratele ce viseaza sa rupa valurile albe si inspumate?

Cum se asorteaza visele copiilor nostri cu povestile copilariei cu printi si zane, in care vanatorul trebuie sa-i scoata inima Albei-ca-Zapada, iezii pier in burta lupului, aproape toate mamele sunt vitrege si dusmanoase, fata buna e batjocorita de fetele rele?

Dar dragostea unuia cu nepasarea celuilalt ? Dar pasiunea cu raceala ? Dar increderea cu minciuna ? Dar resorturile scumpe cu lumea din afara lor, unde inca se mai moare de foame ? Dar masinile de sute de cai putere cu picioarele goale si pline de rani, care nu au avut niciodata o incaltaminte nou-nouta ? Dar ceea ce spunem si ceea ce credem de fapt.. ?… Dar…

Si cand obosesc incercand sa gasesc raspunsuri la aceste intrebari si la altele, incerc sa adorm si sa caut in somn visul in care toate se potrivesc, toate au noima, toate au sens…

Dar cateodata, ma trezesc in miez de noapte si ma intreb speriata…Si totusi, eu.. eu cu cine ma asortez ???

Categorii:
Fără categorie

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title