– Esti posesiva, imi spui.
– Nu sunt, te contrazic.
Imi vine sa plang de ciuda ca m-ai ghicit. Ca tu stii ca dincolo de zambet e inclestare surda in care vreau sa te tin captiv doar pentru mine. Sa-ti aduc fiecare privire aruncata in alta parte in ochii mei, sa uiti toate iubirile dinaintea mea, sa uiti gustul oricarui sarut ce l-ai daruit altor buze decat alor mele, sa-ti nimicesc toate gandurile ce fug dincolo de universul nostru comun.
– Despici firul in patru, imi arunci din zbor.
– Nu-i adevarat, spun.
Cu gura inclestata intr-un suras ce se vrea convingator. Si suspin greu in mine pentru ca maruntesc toate cuvintele tale si le intorc pe o mie de fete. Fiecare gest pe care il faci il iau in mine si il rasucesc intr-un vartej care ma soarbe dureros de energie. Te pun in locul meu. Apoi ma pun in locul tau. Ce as face eu… Ce as fi facut… De ce ai spus da ? De ce ai zis nu ? De ce nu ai spus nimic ? De ce nu ai spus destul ? De ce te-ai facut ca nu auzi .
– Te superi prea usor, imi reprosezi.
– Eu ?
Rad. In hohote.
– Nu ma supar deloc.
Si inlauntrul meu e plans de neputinta. Ma simt incoltita de nimicuri pe care tu nici nu le bagi in seama. Am senzatia mereu ca nu-mi spui nimic, ca nu-mi spui destul, ca nu-mi spui totul. Si eu vreau sa stiu totul, cu o sete nebuna de a te cunoaste pana in adancurile fiintei tale, mai mult chiar decat te-ai putea cunoaste tu insuti. Sa fiu cu un pas inaintea ta. Sa nu faci greseli pe care sa le regreti. Pentru tine. Pentru mine. Pentru noi. Pentru ca eu cred ca stiu mai bine ca oricine ca exista greseli care nu se mai pot repara niciodata.
– Eu sunt barbat, tu esti femeie. Asta explica multe, ma consolezi.
Vreau sa te aprob, dar nu pot. Nu pot pentru ca tu nu esti doar un barbat. Iar eu nu sunt doar o femeie. Pentru mine suntem Noi si eu nu pot sa ne desfac in doua entitati. Asa, pur si simplu, inginereste. Nu pot sa-mi mai adun clipele, orele, suspinele, mangaierile, fosnetul sangelui si sa ma recompun, iar apoi sa-ti dau si tie totul inapoi si sa ne asezam completi si intregi, fata in fata. Eu si tu. Tu si eu. Barbat si femeie.
– Eu simplific totul, e mai simplu asa. Zambesti.
Te cred. Te inteleg. Intai pe jumatate. Apoi pe un sfert. Si apoi deloc. Pana in momentul in care complic eu toate cate exista intre noi. Vreau tot ce nu poti sa-mi dai. Iti ofer mai mult decat ai nevoie. Tanjesc dupa o secunda in plus. Plang dupa secunda ce mi-ai furat-o pentru a face altceva. Iti cer juraminte in avans. Tu te simti bine si liber – dator.
Cum as putea sa recunosc?
Sunt posesiva, despic firul in patru, ma supar usor, complic lucrurile…sunt femeie … iubesc….