„Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. – Mircea Eliade“

Clopot de sange

de

 

Au fost vremuri in care m-am ascuns dupa cuvinte. Intai erau cuvintele, care taiau ca o spada, iubeau cu infrigurare, atrageau doruri, spulberau sperante. Ele erau armata mea. Arma mea secreta. Ma ascundeam indaratul lor, si puteam sa le trimit pur si simplu inaintea mea, uneori chiar a propriei constiinte. Nu cuvinte vorbite. Cuvinte scrise, care se asterneau sub taste fara sa gandesc macar, fara sa le cer sa implore sau sa seduca, fara sa le invat sa adore, sa iubeasca sau sa dispretuiasca.

Si cateodata erau prea multe. Prea multe pentru celalalt. Prea complicate, prea intortocheate, deschizand prea multe ferestre si mult prea multe carari de strabatut. Dar duse erau! Nu le mai puteam lua inapoi, nu le mai puteam injumatati sau cerne macar. Si dupa ce strabateau drumul lor firesc, neobosite, ducand cu ele o sete, o nebuna dorinta sau o revolta, ajungeau sa se loveasca de un zid si sa se banalizeze patetic, inainte de a se metamorfoza intr-un sens.

Mult prea mult pentru cineva care are nevoie de mult prea putin. Mult prea adanc, pentru cineva care vrea doar o joaca nevinovata (?). Mult prea directe, pentru un celalalt care nu ar scrie un rand fara sa filtreze o suta de consecinte posibile.

Dar au fost uneori si prea putine. Prea mici, pentru trairi prea mari. Prea sarace, pentru asteptari demne de o viata de om. Prea grijulii, pentru zvacnetul inopinat al nebuniei ce le-a dat viata. Prea reci, pentru degete tremurande si fierbinti. Prea cuminti, pentru zbaterea dindaratul lor.

Mult prea putin pentru cineva care visa sa primeasca totul. Mult prea asortate cu viata, pentru cineva care astepta o poveste dincolo de granitele imaginatiei. Mult prea voalate, pentru un celalalt pregatit sa primeasca o iubire mare, intreaga si nemaivazuta.

Acum, cuvintele se ascund dupa mine. Eu, femeia, sunt mereu inaintea lor, gata sa lupt pentru ele, pentru a le asterne exact drumul de care au nevoie. Pentru a fi primite cum se cuvine. Pentru a fi asteptate si intelese. Niciodata prea multe. Nicicand prea putine.

Spre un celalalt care stie ca eu durez exact cat cuvintele mele. Fara ele, eu nu exist. Fara mine, ele sunt alfabet.

Tu! Celalalt! Auzi-le si primeste-le. Inspre tine vin. Nu ele vuiesc! Ci eu… Caci inima mea e clopot de sange …

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title