„Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. – Mircea Eliade“

Adolescenta

de

În ultima vreme am văzut-o pe M. de câteva ori pe stradă, cât să o cuprind preț de două-trei secunde cu o privire. Are mereu o atitudine solitară și aproape respingătoare. E înaltă, suplă, îmbrăcată în negru, cu gâtul mereu gol, chiar și pe frigurile astea  care-ți îngheață cuvintele pe buze. La gât, pe un șnur de piele crem, un talisman rotund, asortat perfect cu pielea ei sidefată și palidă, tronează ca un al treilea ochi. Îi zâmbesc larg când ne salutăm, și am senzația că și ea se străduiește să schițeze un soi de grimasă care seamănă într-un fel a zâmbet.

Îmi vine să mă scutur ca după un vis urât. O privesc fugar și în străfundul sufletului și a minții o văd tot pe M. cea mică și drăguță, cu ochișorii ăia veseli care îți râdeau tot timpul când vorbea. Îmi vine să o opresc și să-i prind obrajii ăștia palizi în palme, ca să-i smotocesc, exact cum făceam altă dată când ea râdea cu gura până la urechi. Vai, ce dor nebun m-a apucat de ochii ei mari și întrebători, de mânuțele alea plinuțe și neastâmpărate care se agitau fără oprire, ca niște palete ale unei mori neobosite. Îmi vine să-i iau pletele în palme și să-i fac repede o codiță subțire, ca un pârâiaș firav de munte. Să îi închid fermoarul la geacă până sus și să-i spun râzând că iar va consuma o valiză de batistuțe, pentru nasul ală mic și în vânt.

Îmi vine să o întreb cum a fost la școală și ea să-mi arate ce a mai desenat în ultima vreme. Iar eu să o iau pe genunchi și să mă minunez de atâta culoare, imaginație și bucurie.

Să-i iau din parc o vată pe băț și să-i șterg apoi zahărul lipit pe față până deasupra pomeților. Să-i leg șireturile mereu desfăcute, cu fundiță dublă.

Azi mă opresc și o conduc până mai departe cu privirea. Rămâne în colțul străzii. Nu traversează. Doi tineri o zăresc și se îndreaptă entuziasmați înspre ea. Bate palma cu fiecare, hotărâtă, băiețește. Unul dintre băieți scoate un pachet de țigări și o îmbie familiar. M. își extrage o țigară, o aprinde tacticoasă și pleacă toți trei mai departe.

Simt cum inima mi se strânge. Mă simt sfâșiată de neputință. Timpul ăsta nemilos a furat-o pe micuța M. E doar unul dintre copiii pe care i-am văzut crescând.

O dâră de fum rămâne câteva secunde în urma lor. În colțul ochilor mi se zbate o lacrimă.

O fetiță cu parul despletit aleargă înspre mine râzând. Îmi sare în brațe și mi se agață de gât. E D. Îmi lipesc fața de obrajii ei îmbujorați. O strâng cu toată forța la piept. Și cu ea strâng în străfundul sufletului toate emoțiile și bucuriile senine ale clipei de acum. Și mă minunez plină de recunoștință de splendida atingere a copilăriei …

Dar într-un fel bizar mă simt pregătită să o îmbrățișez cu dragoste și pe ea, adolescenta

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title